Skip to main content

Posts

Lăsaţi-o pe Oana Mardare, l-aţi auzit pe tipul cu microfonul?

Discursuri că cele ale individului care-a luat cuvîntul imediat după ce Oana Mardare a fost băgată în duba Jandarmeriei, mă fac să cred că trăiesc într-o realitate paralelă. Cum e posibil ca în 2017, într-o ţară în care oamenii se consideră deschişi la minte - deşi n-am înţeles niciodată de unde au tras concluzia asta - cineva mai poate pune cap la cap o asemenea cuvîntare? Susţin dreptul la exprimare liberă însă dacă vrei că ideile tale să nu fie demontate cu uşurinţă chiar şi de-un copil de 6 ani, alege-ţi nişte argumente de bun simţ. Citez:

"familia tradiţională e singură familie pe care o cunoaştem" - doar pentru că tu ai crescut într-o familie în care mama e casnică şi tatăl lucrează, nu înseamnă că familia vecină în care tatăl e casnic şi mama munceşte este anormală. Modele necunoscute nu înseamnă  că-s greşite.

"doi bărbaţi sau două femei nu pot constitui o familie, nu se pot reproduce biologic" - aşadar, dacă un bărbat şi o femeie, ambii sterili, să căsătores…
Recent posts

Pe noi cine ne iartă?

Pe noi, "copiii" ăia care am îndrăznit să ne trăim vieţile altfel decît vor părinţii noştri. Pe noi, ăia care deşi i-am iertat pentru toate cele, am rămas cu cicatrici. Pe noi, ăia care n-o să simţim vreodată că suntem în rînd cu lumea, indiferent de cît de mult am încerca? 
Citim la Sfânta Revistă despre cum trebuie să ne iertăm părinţii. Să-i înţelegem, că ne-au crescut aşa cum au putut şi au ştiut mai bine. Că se putea mai rău. Că uite, alţii, n-au avut părinţi. Că lasă-i, că-s bătrîni şi că-şi primesc pedeapsa pe lumea ailaltă. Şi cîte şi mai cîte. 
Şi-aşa, iertaţi, te judecă ori de cîte ori le treci pragul şi dau dezamăgiţi ochii peste cap. Că iar ai schimbat jobul, că-ti educi copilul pe dos, că nu te-ai aşezat la casa ta, că uite-l pe cutare ce bine o duce, că uit-o pe cutareasca ce copii frumoşi are, că locuieşti prea departe şi i-ai lăsat singuri, că-i vezi prea rar, că vorbeşte lumea, că de ce ca tine şi nu ca ei? 
Şi-ai vrea să le spui vreo două. Ba nu vreo două, vre…

Cica iar m-apuc de scris. Buna asta!

La fel ca si cu lucrurile nou cumparate, observ ca am format un pattern cu blogul asta: il folosesc vreo doua zile si-apoi uit de el. La propriu.

Trasa la indigo, povestea de anul trecut s-a repetat si-n seara asta, cind, am stat vreo ora jumatate sa-mi recuperez parola si user name-ul. De anul trecut si pina acum Google a creat o pagina speciala pentru uitucii ca mine, pagina care-ti ofera hinturi despre ce adrese obscure de email ai fi putut folosi in trecut pentru logare.

Pierdute-s notiunea timpului si mintile mele-n general. Dupa o inspectie mai atenta mi-am dat seama ca, in afara de citeva liste de cumparaturi, nu am mai scris nimic din 2015. Deci, ati pierdut ceva intre timp? In afara de pagina aia speciala creata de Google si faptul ca nici anul in care suntem nu-l mai stiu... mai nimic.

Ori ne citim curind, ori mai scriu in 2019.

Viata-i scurta, gata pauza!

Anul asta s-au implinit 7 ani de cind am terminat facultatea. Daca Timpul-Trecut-De-Atunci-Si-Pina-Acum mi-ar fi fost copil, in toamna asta l-as fi trimis la scoala-n clasa intii. 

Blogger s-a schimbat atat de mult in astia 7 ani. Acum cica-i legat de Google. Viata noastra se invirte in jurul parolelor. Ca printr-o minune am recuperat-o pe asta de-mi trebuie sa ma loghez pe blog. Am un caiet in care am notate vreo 24 de parole. Viata noastra se invirte in jurul Internetului. Am devenit paranoici, obsedati de securitate. Daca-mi pierd telefonul o sa-mi ia vreo doua zile sa-mi recuperez toate parolele si sa-mi blochez toate conturile (verificarea in doi pasi e o boala grea). Viata noastra se invirte in jurul tehnologiei. Dar poate-o fi normal.

Nici dupa 7 ani nu am deprins obiceiul de-a scrie cu diacritice. Or fi diacriticele un semn de seriozitate? Daca da, inseamna ca tot neserioasa am ramas. Ii stiti pe romanii aia care pleaca in Italia si la-ntoarcerea in tara "uita" sa mai …

Să (ne) plîngem puţin

A trecut atît de mult timp de cînd am scris încît nu mai pricep ce se întîmplă cu template-urile astea. Încerci să le schimbi, îti dau erori, nu le schimbi, arată ca naiba si te plictiseşti de ele. Aşadar, trecem la ceva prestabilit. Să sperăm că odată cu revenirea la vechiul aspect o să mă reapuc şi de scris. Nu de alta, dar măcar să facem blogul ăsta maxim de plictisitor.

Arta de a intarzia

(via http://www.cowboyjedi.com/)

Cunoscutii imi spun ca nu-ti trebuie un master ca sa fii un/o intarziat/a. Eu sunt insa de parere ca nu oricine are abilitatea sa o faca asa cum trebuie.

Ca sa incepi planul de-a intarzia cu dreptul, trebuie musai sa te trezesti cu un numar absurd de ore inainte de activitatea planificata. Tre' sa iesi pe usa la ora noua? Te trezesti la 5:30, maxim 5:45. Dupa ce suna alarma, e interzis sa te ridici din pat din prima. O amani de minim 7 ori, timp in care nu te poti decide daca sa adormi la loc, sa te intinzi ori sa te foiesti in pat ca floricele intr-un ceaun incins. 

Semi-adormit/a vei avea tentatia sa amani alarma pentru a opta oara, cand (la dracu!), observi ca e deja sapte fara ceva. Suficient timp sa faci un dus/ bei o cafea/ te imbraci/ ce naiba, ai timp si de juma' de episod din Dexter, daca stai bine sa te gindesti. Dar mai intai, trebuie sa-ti verific e-mailul. Desigur. Deschizi radio-ul(online) si iti vezi linistit/ a de treaba, navigan…