3/29/10

Apropo de secs

O tipă şi un tip intră în vorbă. Ea se prezintă:
- Mă cheamă Carmen!
- Ce nume frumos, mama dumneavoastră a avut inspiraţie cand vi l-a dat!
- Nu, mi l-am dat singura, pentru că îmi plac maşinile şi bărbaţii... Car... Men...
Mai stau ei de vorbă cît mai stau iar tipa întreabă:
- Dar pe tine cum te cheamă?
- Beerfuck!

*************************************************************************

În timp ce se afla la volan, un şofer întîlneşte pe marginea drumului o femeie cu o canistră în mînă. Omul opreşte şi o ia.
- Ce ai în canistră?
- Benzină.
- Pentru ce-ţi trebuie benzină dacă mergi pe jos?
- Las' că vă ştiu eu pe voi, cum intrăm în pădure cum se termină benzina.

3/27/10

La tine cum a fost prima dată?

Cred că Ionuţ a simţit că ar trebui să mai postez cîte ceva, aşa că şi-a făcut de cap cu o leapşă... pe care am preluat-o întocmai:

Primul cuvînt pe care l-am rostit: ai mei nu raspund la telefon deci spun pas la întrebarea asta (bănuiesc că a fost "tata").
.
În prima zi de şcoală generală: ma gîndeam cu groază că maică' mea o să-mi fie profesoară.

Prima formaţie care mi-a plăcut la nebunie: Modern Talking.

Primul C.D cumpărat:
Buddha Bar.

În prima zi de liceu: m-am îndrăgostit de un tip de la arhitectură.


Primele cuvinte pe care mi le-au adresat prietenii mei: de ce aş reţine asta?
 
Prima zi de facultate: am întîrziat la primul curs de informatică.

Prima restanţă:
a fost şi singura. Am trecut-o scriind despre... tractoare.

Prima zi la locul de muncă:
aveam impresia că sunt cea mai proastă din curtea şcolii.

Prima dată când am postat pe blog:
a fost în facultate, pe un blog colectiv. Speram să impresionez pe cineva foarte drag mie :).

Concluzia acestei lepşe e că nu mai reţin prea multe dintre detaliile referitoare la momentele de mai sus (răspunsurile le-am bîjbîit la greu). În orice caz, ea se duce către oricine vrea să facă un exerciţiu de memorie.

3/21/10

Inspirat dintr-o poveste inventată?

Azi am văzut The Fourth Kind, asta după ce l-am ţinut în calculator vreo trei săptămîni şi m-am răzgîndit de vreo cîteva ori în legătură cu vizonarea lui. Povestea care cică e reală ne aduce în centrul atenţiei oraşul Nome (din Alaska), oraş în care în ultimele decenii au dispărut foarte mulţi locuitori. O psihologă crede că e vorba despre răpiri ale extratereştrilor şi încearcă să convingă cît mai mulţi oameni că teoriile ei sunt reale. Simplu şi aparent interesant, nu? Trailerul dă mai multe detalii:


Din cîte am înţeles, totul e fake însă impresia pe care au lăsat-o producătorii peliculei e fix inversă. Vizitînd cîteva pagini pe Internet (că deh, curiozitatea mă omoară :D), nu am putut să nu observ că foarte multe persoane cred că filmul e bazat pe întîmplări reale. Cred că guvernul american (şi nu numai) ascunde multe lucruri cu privire la existenţa (sau inexistenţa) extratereştrilor însă de aici şi pînă la a convinge o lume întreagă că filmul e bazat pe fapte adevărate e cale lungă. Explicaţii în filmuleţul de mai jos:


Nu am să mă apuc să fac teoria chibritului (despre care ştim cu toţii că e lungă şi plictisitoare) deci pentru mai multe detalii intraţi AICI. În mare, filmul mi s-a părut un fel de pierdere de timp însă pasionaţii genului (extrem de curioşi) ar putea să arunce un ochi peste el :D.

Bună dumi-dimi-neaţa



Pentru că în ultima vreme m-am (re)lipit de ibizaglobalradio.

The Lovely Bones - The Movie



Cred că e cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimele luni (da, chiar mai bun şi decît Alice in Wonderland) şi e cu siguranţă în topul filmelor preferate.

3/14/10

Banca de care mama mi-a zis să mă feresc

Eram ieri intr-unul dintre centrele comerciale ale Reştibucului (numele e prea puţin important) cînd mi-am dat seama că am nevoie de bani de pe card (obligată sau nu, Ţiţi face afaceri cu BRD-ul). Ajunsă la bancomat am observat că nu e funcţional însă nu m-am agitat foarte mult pentru că puteam oricînd să retrag numerar de la ghişeu, nu?! Stupoare însă. În bancă nu puteam să fac nici o modificare asupra contului pentru că îmi schimbasem buletinul. Duduia de la ghişeu îmi spune cu seninătate:

- Trebuie să mergeţi la sucursala la care v-aţi făcut cardul şi să vă actualizaţi datele.
- În caz de nu aţi observat, cardul este emis în Iaşi. Trebuie să merg pînă în Iaşi, să-mi actualizez datele şi apoi să vin la aici să scot bani din cont?

Duduiei i-a cam pierit zîmbetul de pe faţă dîndu-şi probabil seama de absurditatea situaţiei.

- Mmm... îmi pare rău dar nu vă pot ajuta... mmm...

Am plecat aruncîndu-i un "de data asta chiar îmi închid contul la voi" (nu e prima mea nemulţumire vizavi de politica cretină a BRD-ului) însă cred că situaţia e cît se poate de reală şi penibilă. Ieri m-a salvat un alt bancomat din Carrefour însă pe viitor cred că o să mă salveze un alt card, la o altă bancă. Vreo sugestie?

3/12/10

Din nou despre bălţi şi mizerii

  • în oraşul ăsta autorităţile nu scot plugurile pe străzi decît după ce s-au asigurat că zăpada are cel puţin juma' de metru - pentru un efect vizual cît mai dramatic.
  • în oraşul ăsta autorităţile nu curăţă trotuarele decît după ce zăpada a avut cel puţin juma' de metru, s-a topit, a mai dat un ger iar gheaţa a devenit atît de groasă încît muncitorii n-o mai pot sparge decît cu tîrnăcoapele - pentru a amplifica impresia de muncă asiduă.
  • în oraşul asta trecerile de pietorni pot fi (re)folosite doar după ce zapadă a fost de cel puţin juma' de metru, s-a topit, bălţile au înghiţit toate locurile marcate pentru a traversa iar oamenii au dus toată apa... în cizme, acasă.

3/11/10

Metoda Kinder cu electroşocuri

"Vă rugăm să păstraţi curăţenia!". Ăsta e mesajul pe care orice om de respiră în Reştibucu îl poate citi pe coşurile de gunoi din oraş. Nu trebuie să ai binoclu cu bataie foarte lungă pentru a observa că pe mulţi dintre noi îi cam doare-n pix de faptul că gunoiul se aruncă în coş şi nu pe lîngă.

Mă gîndeam că mult mai potrivit ar fi un mesaj de genul: "Vă somăm să păstraţi curăţenia!". Adică mie rugămintea îmi dă impresia de... foarte liberă alegere. Dacă mă rogi pot oricînd să nu-ţi îndeplinesc dorinţa, deci să-mi arunc amabalajul de la Joe chiar în faţa casei tale. Ar trebui să existe un pîndaci la fiecare cinci coşuri de gunoi care, în momentul în care te-a surprins făcînd pe miserupistul/ miserupista, să apară ca din senin şi să-ţi administreze un şoc electric (cît să-ţi amorţească cel puţin o mînă). Că-ţi mai arunci şi data viitoare hîrtia de la napolitană fix unde apuci, te priveşte, ai fost somat/ ă deci şocul ce te-a făcut brusc să ştii breakdance este legitimat. Aş numi-o Metoda Kinder, pentru că ar fi mereu plină de suprize: niciodată nu ai şti de unde va apărea pîndaciul. 

Am exagerat puţin, nu?! Probabil din cauza pungii de gunoi pe gare am găsit-o în seara asta în faţa porţii. Îmi trece. După ce-l electrocutez pe nesimţit.

3/7/10

Alive and well

După febră 40 şi două zile petrecute în pat (şi ocazional în faţa PC-ului), Ţiţi Fursec se declară mai vie. O cam strînge în spate gîndul de-a ieşi din casă însa e nemaipomenit de bucuroasă că n-a dat colţul chiar după ce s-a lăsat de fumat. 

Direct de peste acelaşi mari şi ţări de peste care au venit şi ghioceii de început de martie, vin şi florile galbene de mai jos. Asta pentru că anul acesta am fost mai pre(A)ocupată decît de obicei şi-am uitat să vă urez o primăvara cît mai însorită :).

3/4/10

Viaţa fără caps şi lock

Pentru că în ultimele zile am apăsat (din greşeală) caps lock-ul de pe puţin 50 de ori şi m-am isterizat teribil, mi-am modificat tastatura (aş fi zis că mi-am tunat-o dar nu e vorba de vreo îmbunătăţire). Aşadar, Ţiţi are de astăzi tastatură fară caps lock: se ia o pilă de unghii, se uită furios înspre calculator, se scoate tasta blestemată (cu ajutorul pilei) şi se aruncă după birou. Cei foarte sensibli (gen, cei care nu-şi pot vedea numele scris decît cu majusculă) sunt rugaţi să nu mă abordeze pe Messenger. Pentru blog am făcut efortul de-a combina shiftul cu litera (pentru majusculă), însă pentru chat nu mă obosesc.

A tastat de la locul crimei, a voastră Ţiţi Fursec.