Skip to main content

Posts

Showing posts from October, 2010

Am nevoie de...

Pentru că fix acum îmi vine să strîng pe cineva de gît!

Par, că alea impare s-au terminat

M-am trezit cu un ceas strain în casă. E negru şi-i de firmă, dar nu-i bai, îi schimb cureaua în caz logo-ul ăla bate prea tare la ochi. Dacă-i pe biroul meu înseamnă că rămîne la mine, nu contează că acum două zile stătea cuminte pe mîna unui coleg de serviciu. Fost. Mă rog. Am dedus că-i ca cadou (în gînd m-am rugat să nu mă fi apucat de furat chestii).
Azi am avut chef să mănînc pîine veche. Asta ca să meargă cu mahmureala şi durerea de cap pe care le experimentez acum. Am fost la Mega Image, am cautat cea mai tare pită cu putinţă, am intrat cu emoţie în bucătărie şi-am izbit-o de masă. Au sărit bucaţi din ea, vreo trei aşa. Atunci mi-am dat seama că pusesm mîna pe cea mai veche pîine din lume. Nici nu pot să mă gîndesc la valoarea pe care o va căpăta în cîţiva ani... Am stat sprijinită de frigider şi-am ronţăit cea-mai-veche-pită-din-lume meditînd la cit de gospodină pot fi uneori. Azi pînă şi eu m-am mirat de cît de bine nu ştiu să gătesc.

Bine, am semnat demisia

Filmele rămîn filme. Nu te muţi într-un oraş străin în speranţa că rănile de pe urma vreunei relaţii eşuate se vor vindeca. Nu te îndrăgosteşti de tipul cu care dai nas în nas în fiecare dimineaţă în tramvaiul pe care-l iei în drum spre serviciu. Şi-n nici un caz nu-ţi găseşti un job de vis la vreo revistă pe care-o citeai de cînd erai mică. Nu ai super colegi de apartament şi nici nu-ţi faci mulţi prieteni pe care-i poţi numi cu adevărat prieteni. Filmele au rămas filme. Pentru că singurul lucru cu adevărat bun pe care l-am facut în ultimul an a fost să mă las de fumat. 
Acum am să ies pe uşa aceea şi-am să mai intru o dată, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Aşteapta-mă căci nu ştiu cît timp o să-mi petrec în hol aranjîndu-mi hainele şi căutîndu-mi zimbetul de primă impresie. Or să-mi lipsească.


Moby - At Least We Tried
"Oh my baby, don't cry
Oh my babe, just say goodbye
Oh now baby, don't cry
Oh my babe, at least we tried
..."

Mi-a tremurat pixu'

Nici azi nu mi-am semnat demisia. Mîine nu mai am nici un motiv s-o dau cotită, chiar dacă îndoielile au început să-mi facă ochi dulci încă de azi de la amiază. Să fiu pe vreo post de conducere cred c-aş face atacuri de panică la fiecare decizie majoră pe care ar trebui s-o iau. Pfff!

Bine, glumeam

Traiască Google Images cu toata familia lui numeroasă. Am găsit blestematul ăsta de template după ce-am transpirat două săptămîni scotocind Internetul. Ştii cum e omul însă, cînd pune mîna pe ceva începe să strîmbe din nas şi să dea ochii peste cap a figuri. Aşa-s şi eu acum; dacă ma uit mai atentă la template-ul ăsta văd nu-i pe trei coloane, că nu pot să-i umblu sub capotă, să reglez o culoare, un font, să-i bag o bulină pe unde am chef.
Ce tot zic, ai dont cher. Are palmieri, are soare, are apă, Doamne ce-l iubesc! Mîine treaba cu blogroll-ul, dimineaţă avem uzină!


Later edit: băăăi, are buline. Clar, ne luăm!

Cîte drăcii mai sunt

Tratament psihologic pentru a ieşi din şoc şi a-mi putea accepta noua voce? În cazul în care vrei să-mi demonstrezi că am luat-o pe-un drum eronat să ştii că ai un mod tare ciudat de-a face asta!

P.S: Dacă nu-mi găsesc urgent un template vesel cred că mă deprim.

Probleme cu memoria?

Acum m-am convins, rasa umană are (pe bună dreptate) o existenţă horror. Nu mulţi sunt cei care pot rezista unor încercări disperate de a-şi aminti nenorocita aia de zi din septembrie. Să nu mai vorbesc de adresa web a Youtube-ului sau mai rău, de tehnica "fă-ţi inima să se simtă ca o mănuşă".

Cam aşa arată...

3:04

Cînd lucrurile nu mai merg nici să le stropeşti cu tămîie, băgăm replica aia ieftină cu "totul se întîmplă pentru un motiv". Ce căcat mai e şi ăsta?Am obosit, mă retrag.

Nu pot scăpa de-un negru

Ce-am avut şi ce-am pierdut. Caut un template cu palmieri. A mai fost, nu mai este, parcă l-a înghiţit Internetul. Sunt tristă pentru că nu pot scăpa de întunericul asta de pe blog. Dacă azi nu-mi (re)găsesc copacii cu moţ mă apuc să mi-i desenez cu markerul.

Unul cu evrei

Isaac evreul se află pe patul de moarte şi începe să-şi cheme membrii familiei: - Sara, nevasta mea, eşti aici, lîngă mine în ultimele mele clipe de viaţă? - Da soţul meu, aici sunt, lîngă tine... - Jonas, fiule, şi tu eşti lîngă mine? - Da tata, aici sunt... - Abraham, fraţiorul meu, şi tu? - Da, fratele meu drag, şi eu sunt aici lîngă tine. - ATUNCI CINE DRACU’ ARE GRIJĂ DE MAGAZIN?!!

Nu-i cum vreau eu

vorba unui cunoscut, dacă mai slăbesc mult o să încetez să mai exist;încep să mă trezesc tot mai devreme. Azi dimineaţă am bătut recordul cu incredibil de matinala oră 5:00. În curînd nu va mai fi nevoie să mă duc la culcare;numărul vizitelor la doctor bate să-l depăşească pe cel al filmelor văzute. Şi mă uit la al dracului de multe filme. Pfff!

Eclipsă mintală la nivel naţional

Noroc cu cicolata ROM şi cu aşa zisa campanie de rebranding, altfel nu s-ar mai fi trezit niciodată patriotismul în noi. Reacţia internauţilor (şi nu numai) care se isterizau de parcă dăduse Băsescu ordin să se înlocuiască Arcul de Triumf cu o copie după Statuia Libertăţii m-a amuzat teribil. Nu s-ar fi agitat romanul pentru ceva care-l afectează în mod direct dar era tare suparat, săracul, pentru că-i furaseră aştia ambalajul de la ciocolată. Care ciocolată dacă e să mă întrebaţi pe mine, n-o mănînc foarte des nici cu steagul pe ea. De ce? Pentru că mi se pare un produs medicru!

Îmi creşte inima gîndindu-ma că acum e linişte în casele oamenilor care au aflat că în final totul a fost o glumă proastă (a cîta pe anul ăsta?). Românii se pot întoarce fără grijă la ocupaţia lor de bază, spartul seminţelor... ROM-ul a rămas la ei. Asta pînă la următoarea acţiune din ciclul "Hai să ne-agităm degeaba!".

M-am îndrăgostit

Nu vă duceţi niciodată la culcare ascultînd Burial. Dacă faceţi totuşi lucrul ăsta, nu alegeţi sub nici o formă albumul lansat în 2006. După trei ore de somn m-am trezit cu creierul întors pe dos. Damn, ce fel de drog e ăsta?!


Burial - Near Dark

Doar făcea prezenţa

Ziua în care Facebook nu a vrut să-mi spună de fapt nimic.

De azi sunt antisocială

Mă, ce-oi fi avînd de mă iau de toată lumea în ultimele zile?! Am plecat să dezleg misterul. Dacă nu mă întorc pînă luni, anuntaţi pe careva de la serviciu că n-am intrat în medical (IAR), aşa cum ameninţam miercuri deci nu trebuie să mă mai plătească nimeni pentru zilele de absenţă.
Da, ăsta e un task. De fapt e un ordin!

Pur interes

Mi-am găsit căţelul. Am zis că ăsta e un lucru foarte bun iar lucrurile bune trebuie sărbătorite (zic şi eu, aşa am văzut prin filme). Am făcut ordine, am băut apa plată (în condiţiile în care nu pun în gură aşa ceva decît dacă mă aflu în deşert şi nu găsesc nici o oază cu apă carbogazoasă), mi-am aranjat pînă şi patul (ăla de n-am chef niciodată să-l fac la şase jumate dimineaţa). Pentru ce? Ca să-l întorc pe dos cîteva ore mai tîrziu? C' mon!
E plin de nasturi prin casă iar mîine (adică azi) tre' să mă trezesc cu noapte în cap pentru că mă duc să mă bat cu chinezii. Offf, ce nu-mi place să fac patul după-amiaza. Te îndeamnă la somn! Şi la promisiuni făcute din obligaţie!

Aşa-s io, superficială

Am ieşit din criză, m-am apucat de lucruri ciudate, am găsit muzică mişto... dar despre toate astea într-un post viitor (momentan trebuie să stau degeaba).Pînă una alta, o piesă ce nu face parte din categoria "celor bune descoperite recent" dar care mă încîntă fix acum (mîine nu se ştie):


Sia - Buttons (Markus Schulz Coldharbour Remix)

(A little bit) later edit: unele guri vorbesc (că doar de asta le-a lăsat God pe Pământ) despre faptul c-ar fi prea mult negru pe-al meu blog. Chiar este?

M-am nevrozat, gata!

Poze mişto n-am, melodii faine nu am mai găsit de ieri şi pînă azi... aşa că am să vă las să vorbiţi între voi şi să vă înţelegeţi separat. Asta pînă mîine cînd sper c-am să ies din criză.

Cineva mă iubeşte

Munca cu hîrţoagele e sadic de plictisitoare. Însă e aşa de bine să nu te frece nimeni la cap reamintindu-ţi constant de targetul lunar pe care nu l-ai mai atins de atît de muuult timp.
În sfîrşit putem vorbi de colegi de scîrbiciu drăguţi  :D.

Trei lucruri...

... aflate pe "to do list"-ul personal la începutul fiecărei zile dar pe care nu le duc la îndeplinire: să-mi caut cartela ce-mi permite accesul în clădirea în care lucrez;să-mi cumpăr baterii pentru ceasurile de mînă;să mut odorizantul de cameră (cu senzor de mişcare) din faţa oglinzii pentru că-n fiecare dimineaţă îmi pufăie în gură/ între ochi/ în cana cu ceai.

Drepturi de autor ciu-ciu

Pentru că astăzi mi-am făcut curat în telefon şi-am dat peste cinevatare simpatic... vă prezint o gagică pe care o foarte îndrăgesc. Ea e Ştuţii!

Vă miră?

Pe lîngă virusul gripal (cu care dacă nu v-aţi întîlnit pînă acum fiţi siguri că veţi da nas în nas foarte curînd) a început, mai nou, să circule un virus cu manifestări cel puţin bizare. Se pare că acesta le determină pe fete să petreacă mai mult timp în bucătărie. Şi cînd spun mai mult timp mă refer la ore tîrzii gen unu, două, chiar trei dimineaţa.
De vină pentru răspîndirea acestui virus sunt temperaturile scăzute din ultimele zile. Se pare că frigul le-a determinat pe gospodinele lu' Peşte să stea mai mult pe lîngă aragaz... pentru a se încălzi!

Ce vă strîng de gît!

Majoritatea dintre voi ştiţi (trebuie să ştiţi pentru că numai din cauza asta mă plîng) că-n urma operaţiei de tiroidă suferite recent, corzile mele vocale de pe parte stîngă s-au gîndit c-ar fi mai bine să ma ignore şi să se ducă la culcare. Că sper să nu fie vorba despre somnul cel veşnic asta e altă poveste...

Ideea este că de cînd cu tăietura ninja sunt cea mai liniştită muiere din familia Bogdan. Nu tu vorbărie multă şi degeaba, nu tu ţipete, nu tu cîntat sub duş. Pesemne că voi fi o nevastă tare calmă dacă lucrurile nu se vor schimba. Gurile rele ale colegilor de serviciu (care sper că vor scăpa de mine în curînd) spun că din vechea Silvie a rămas doar "un suflet mare cu o gura mică". Un compliment gratuit făcut pesemne de teama zilelor în care-mi va reveni vocea şi mă voi apuca iarăşi de zbierat la ei.

Aşadar şi prin urmare, de azi m-am înscris la nişte cursuri de tortură prin telepatie în cadrul Universităţii "Şpriţu' Hamlet"!

Care-i cel mai rău mod de-a muri?

O peliculă nu incredibil de proastă, de departe bună dar care mie mi-a captat atenţia. A primit un plus pentru faptul că nu mi-am putut da seama cine va trăi/ muri decît abia în final - deci nu pot spune că acţiunea a fost exagerat de previzibilă. Încă o dovadă că poţi face un film din aproape orice.

Despre metrouri şi ciobani

Nu înţeleg cum naibii poţi să: mănînci în metrou tot felul de chestii care put (pufuleţii cu aromă de brînză sunt un caz fericit) deşi e înghesuială iar călătorii se sufocă (deja) reciproc; ieşi din acelaşi metrou şi să te apuci de scuipat peste tot;începi să arunci pe unde apuci ambalajele de la pufuleţii/ snacks-urile pe care le-ai mîncat pînă să cobori.

Îmi plînge stomacul eco

Primul suc băut după ce am făcut o pauză de vreo cîteva luni (cînd fumam şi aveam draci îmi aprindeam o ţigară; acum că m-am lasat, ori îmi cumpăr ceva gen fast-food ori beau vreo chestie acidulată).
Jur că mă doare stomacul şi n-am apucat să dau pe gît nici măcar un pahar din bidonul de doi litri. Aveam o părere mai bună despre aşa-zisul suc de fructe. Nu-i nimic, îl torn la flori!

Vorba aia cu life sucks

Cariera mea de centralistă luat sfîrşit fix în momentele în care eram în plină ascensiune. Aşadar, nu-mi rămîne decît să mă apuc de învăţat franceza ori de sperat că Anglia se va transforma peste noapte într-o ţară tropicală. Muzica!

Bisul bisului

Azi toţi bloggerii care au fost la concertul celor de la Morcheeba vor scrie despre el. Vor comenta întocmai de parcă ar fi fost vorba despre alegerile parlamentare, scăderea salariilor cu 25% ori protestele sindicaliştilor. Se va scrie pentru că au fost nemaipomeniţi - pe mine (care sunt la prima întîlnire live cu englezii) m-au cucerit definitiv.

Data viitoare, bilete la lojă, pentru zbînţuială maximă!

Decizia de la miezul nopţii. Aproape.

A început să-mi placă să trag chiulul la serviciu (sper că şefii nu mi-au descoperit încă blogul). L-am tras săptămîna trecută, l-am tras azi, am să-l trag şi mîine (fără a avea însă vreo legătură cu protestele sindicaliştilor). Maică' mea zice că-i ok şi că mă pot întoarce oricînd în Pailanda unde mă pot reapuca de plantat bostani. Uat tu ciuz, uat tu ciuz?!


Şi da, bostan e un regionalism (asta pentru că o văzusem deja pe Alinutza care-şi ridică sprînceana de bucureşteancă)!

Revelaţia de duminică

Cele mai enervante semne pe care mi le poate trimite God sunt coincidenţele. Multe şi din toate direcţiile. Inevitabil, mă întreb dacă nu cumva au fost timpul acolo însă am fost mult prea ocupată pentru a le vedea.
Băi, să auzi din gura unui doctor cuvintele "ai scăpat" (chiar dacă-s urmate de-un bine subliniat "deocamdată") poate fi mai frumos decît să asculţi o declaraţie de dragoste! 
Doamnelor, domnilor, Morcheeba:

Recipe For Disaster

Cuţu de cărămidă

Pentru că sunt peste tot

Am zis că nu mai bat moneda pe greşelile gramaticale, nu de alta dar nu vreau să par vreo obsedată cum de fapt sunt. Mă şochează faptul că unii nu pot desena o floare (da, jur!, am întîlnit cazuri)... şi cam la fel de mult mă şochează că unii nu pot folosi corect amarîta aia de literă "i".
Partea bună e că biata cratimă (ce se plictisea teribil pentru că nu avea cu cine să împărtăşească experinţele horror prin care trece) va avea companie cel puţin pîna în ziua în care ceaţa* de deasupra literei cu pricina va dispărea.
*la fel ca şi în cazul binecunoscutului semna grafic "-", "i"-ul este prins tot mai des în ipostaze ruşinoase. Ori nu-şi face apariţia atunci cînd trebuie (vezi "şti să scrii corect?" în loc de "ştii să scrii corect?") ori încurcă circulaţia şi mai cheamă cîţiva prieteni să-l asiste la dezmăţ (vezi "nu fii analfabet" în loc de "nu fianalfabet").