Skip to main content

Popular posts from this blog

Contractele RDS/ RCS pot fi reziliate

Convinsi fiind ca mai bine ne sinucidem decit sa incercam sa reziliem un contract de Internet inainte de termen, ne gindeam serios sa facem pe teparii si sa incetam sa il mai platim, pur si simplu. Amintindu-ne totusi vorba aia de zice: "karma is a bitch", am zis sa incercam mai intii sa ne intelegem cu tantea de la ghiseul RDS, sa ii explicam:
- Vrem sa incheiem contractul pentru ca...
- Numele va rog...
- Cutare Cutarescu Cutarici.
- Mda. E incheiat pe un an de zile, nu se poate rezilia.
- Cum sa nu? Exista o clauza care spune ca se poate.
- Nu se poate, au trecut DECIT 5 luni (sa nu uitam, suntem in Oltenia). Ati semnat pentru 12.
- BINE. ATUNCI NU VOM MAI PLATI FACTURILE.
Tacere. Mirare. Tantea isi ridica in sfirsit ochii din montorul pe care il studia cu mare interes.
- Atunci va trebui sa achitati taxa de instalare, de conectare, de bla bla bla si bla bla bla.

Zis si facut. In 5 minute aveam depusa cererea de reziliere, care deodata era mai mult decit posibila. Fara insistente, …

Un alt răspuns de pe insulă

Şi dorul de ducă pe care-l simt tot timpul a pornit tot de la tine. Şi tot tu eşti motivul pentru care el nu vrea să moară. Ştii de ce? Pentru că noi n-am fost niciodată în acelaşi loc şi poate, inconştient, în fiecare secundă din zi îmi doresc să ajung cît mai aproape de tine.

Nu ştiu încotro ne-ndreptăm. Habar n-am dacă ce-o să împărţim în viitor o să fie aceeaşi insulă, acelaşi pat sau va fi vorba doar aceeaşi planetă. Nici nu cred că-mi pasă foarte mult de vreme ce există un/o acelaşi/ aceeaşi. Ce ştiu sigur e că acum îmi vine să ies din casă şi să alerg pînă mă lasă picioarele. Să mă trîntesc în zăpadă şi să rîd pînă obosesc.

În seara asta nu vreau să-ţi dedic o piesă ori un film. În seara asta vreau să-ţi dedic toată bucuria ce-mi umple inima. Îţi mulţumesc pentru că te-ai ţinut de promisiune.

Cumva, ai găsit felul tău de-a fi mereu aici :).

Pe noi cine ne iartă?

Pe noi, "copiii" ăia care am îndrăznit să ne trăim vieţile altfel decît vor părinţii noştri. Pe noi, ăia care deşi i-am iertat pentru toate cele, am rămas cu cicatrici. Pe noi, ăia care n-o să simţim vreodată că suntem în rînd cu lumea, indiferent de cît de mult am încerca? 
Citim la Sfânta Revistă despre cum trebuie să ne iertăm părinţii. Să-i înţelegem, că ne-au crescut aşa cum au putut şi au ştiut mai bine. Că se putea mai rău. Că uite, alţii, n-au avut părinţi. Că lasă-i, că-s bătrîni şi că-şi primesc pedeapsa pe lumea ailaltă. Şi cîte şi mai cîte. 
Şi-aşa, iertaţi, te judecă ori de cîte ori le treci pragul şi dau dezamăgiţi ochii peste cap. Că iar ai schimbat jobul, că-ti educi copilul pe dos, că nu te-ai aşezat la casa ta, că uite-l pe cutare ce bine o duce, că uit-o pe cutareasca ce copii frumoşi are, că locuieşti prea departe şi i-ai lăsat singuri, că-i vezi prea rar, că vorbeşte lumea, că de ce ca tine şi nu ca ei? 
Şi-ai vrea să le spui vreo două. Ba nu vreo două, vre…