5/27/11

Si poza din balcon

Salutari de peste mare

  •  am fost la doi pasi de a-mi uita parola Blogger.
  •  grecii sunt, probabil, cei mai lenesi oameni pe care i-am vazut (dupa romanii care se prefac ca muncesc la noi in tara).
  •  dupa primele doua saptamani de munca la foc continuu, am jurat ca nu am sa ma mai uit niciodata urit la vreun chelner. 
  •  dupa acelasi principiu, jur ca nu am sa mai blestem vreodata conexiunea la Internet din tara mama.
  • avind in vedere ca peste jumatate de staff e din Romanica, preconizez ca in citiva ani Grecia va deveni un fel de a doua Italie. Nu incercati sa vorbiti engleza aici, riscati sa o macelariti pe cea pe care deja o stiti.
  •  poza cu privelistea din balcon nu vrea sa se incarce (vezi bulina nambar for), deci o lasam pe alta data. Cum ar veni, traiesc si va pup!

5/6/11

Dacă nu murim în 2012

Dincolo de miştourile maică'mii şi crucile lui taică-miu vizavi de subiect, m-am gîndit că ar fi o chestie tare faină ca măcar o dată în viaţă să ajung la Wolong. N-am zis că mîine, poimîine, dar nici peste 30 de ani cînd (probabil) nu voi mai fi în stare să car nici trei crengi de bambus.

Mi s-ar părea o chestie super tare să mergi acolo ca voluntar şi nu ca simplu turist care se zgîieşte la urşi printre gratii. Adică, dacă tot străbaţi juma' de planetă pînă la chinezi, măcar să pui puţin osul la treabă. Ceea ce m-a mirat însă e faptul că pentru a putea deveni voluntar la Wolong... trebuie să plăteşti. Cam 100 de euro pe zi din ce am citit pe diverse site-uri.

Planul nu e complet abandonat însă nu-mi ies din cap cîteva imagini dintr-un documentar. Acelea ale unor turişti-voluntari care erau nemaipomenit de încîntaţi pentru că aveau ocazia UNICĂ de a aduna caca de panda. Evident, după ce au plătit pentru a putea face lucrul ăsta. Şi io sunt ciudată?
.

5/2/11

Că tot plecăm la drum acuşi

"(...) Pînă cînd ajungi în camera ei, sexul este ultimul lucru la care te mai gîndeşti. Acum fata îţi pare ca un înger care te lasă să te întinzi pe pat şi îţi scoate pantofii din picioare. Extaz.

Să fii trezit cu o zdruncinatură nu pare corect. Te simţi de parcă fiecare terminaţie nervoasă îţi este conectată la un claxon, ca şi cum ai avea cuţite înfipte în tot corpul. Eşti în cadă. Este umplută aproape să se verse cu apă, suprafaţa fiind acoperită cu cu cuburi de gheaţă. Dacă nu ar fi fost acestea, ai fi crezut că ai luat foc. Pielea ţi-a devenit albastră. Într-o parte poţi vedea un bileţel, şi îi ceri braţului să îl ridice. Îţi spune să nu ieşi din cadă. Ambii rinichi ţi-au fost scoşi. Trebuie să suni la spital - numărul e scris la sfîrşitul biletului - şi să spui ce s-a întîmplat. Realitatea te loveşte ca un perete de cărămidă.

Tot nu eşti impresionat? Mai vrei încă un mit urban? Cel puţin nu eşti mort. (...)"

"Patrick Blackden- Capcane pentru turişti"
.