Skip to main content

Posts

Showing posts from February, 2012

N-am eu cap de scriitoare

Acum nu c-aș fi vreo mare autoare de opere literare, dacă e să ne luăm după definiția din DEX. Ideea e că m-am săturat de sterotipul ăla conform căruia, atunci cînd intră în criză inspirațională, Scriitorul se retrage în vîrful munților, în cea mai pădure dintre păduri sau pe fundul unui lac. Acolo cică, în liniștea aia care pe cei mai mulți dintre noi ne-ar face să ne căutam niște prieteni imaginari, el și-ar găsi muza. Și-ar scrie desigur ce-a mai literară operă literară posibilă.
Io am incercat și nu-mi iese. Păi dacă m-ai izolat, s-a dus naibii toată comedia. Drept dovadă și dezastrul din ultimul an în care am scris doar cînd... chiar așa, cînd am scris? În orice caz, faza asta cu locul rupt de lume cred că e doar un pretext pentru ca Scriitorul să se îndoape cu prafuri și marihuane, departe de ochii lumii. Trebuie să fie, altfel nu-mi explic unde vede el atîția balauri și extratereștrii, în locuri în care singurul lucru pe care poti să-l studiezi este creșterea firului de iarbă. N…

Viața mea fără Facebook (II)

De curînd mi-am dezactivat contul de Facebok (că de șters nu ți-l poți șterge decît dacă îți arunci calculatorul pe fereastră și nu mai folosești în veci și-n pururi Internetul). Că aveam să regret lucrul ăsta, eram destul de sigură, dar nu știam că asta se va întîmpla chiar atît de curînd. 
După ce am ratat ziua de naștere a unei persoane foarte dragi mie, pentru că nu mai avea cine să-mi trimită bărdei remindere, astăzi mi-am dat seama că am nevoie de anumite informații legate de-o prietenă. Și cum în Epoca Dependenților de Internet nu mai găsești astfel de informații decît pe pagina de profil a fiecăruia (nu se mai obosește nimeni să îți zică una, alta, că doar ce, ești prost?, nu vezi c-am scris deja pe Facebook?), am zis că e momentul să-mi reactivez contul și să caut respectivele chestii care ma interesau. Cînd, ce să vezi? Cică tre' să aștept 24 de ore pînă voi putea face lucrul asta. De ce, habar nu am și nici de Zuckerberg nu știu cum să dau, că i-aș spune vreo două. Cirea…

Visele împlinite sunt nașpa

Unii sau altele își doresc ba o mașină nouă, ba o trusă de farduri cu cît mai multe culori sau de ce nu, termopane. Dar n-ar vrea nimeni mai multă minte, de exemplu. Iar am deviat... Așa, io mi-am dorit mult, mult, dar foarte mult, un DSLR.
Zis și făcut. Am băut mai puțină cafea, m-am dus doar o dată pe săptămînă la coafor și nu de 3, cum făceam în mod normal, am renunțat la injecțiile cu botox, la abonamentul la sală și nu în ultimul rînd, la ieșirile în Bamboo. Chinul ăsta nu a durat foarte mult, pentru că nu vroiam o cameră foto de fițe (să nu zic profi), așa că în scurt timp m-am putut reîntoarce la fel de veselă în cluburi.
Au trecut vreo 4 luni de cînd mi-am cumpărat scula mult visată și nu cred ca am folosit-o de zece ori. O mut dintr-un dulap în altul, îi curaț lentilele, o strîng în brațe din cînd în cînd, dar nimic mai mult. Oi fi eu mai timidă, nu știu care-i treaba. Iar ea oricum face pe-a inabordabila, deci zău că nu știu cum să salvez relația asta. Am intrat pe diferite fo…

Îndrăgostită de-un panou publicitar

.

Prisencolinensinainciusol

Adriano Celentano a compus prin anii 70 un întreg cîntec format exclusiv din cuvinte fără înţeles. Partea bizară este că pentru un om care nu vorbeşte engleza, acesta sună exact de parcă ar fi cîntat în mai-nainte-menţionata limbă de circulaţie internaţională. Destul de mişto, nu? Asta-mi aduce aminte de vremurile în care fredonam piese ale căror versuri nu le înţelegeam şi-o dădeam în lălăieli care aduceau a engleză dar erau mai degrabă rupte din klingoniană.


Via un site abia descoperit. .

Viaţa mea fără Facebook - Începutul

Se făcea că eram plecată din ţară. Şi se mai făcea că îmi cărasem laptopul după mine, ca orice dependentă de Internet care se respectă. Nu ajung bine la Grecea, unde îmi vîndusem sufletul pentru a avea şansa unică de-a ma certa cu clienţii unui hotel pentru juma' de an, că dau imediat să ma loghez pe Facebook. Ca orice obsedată care nu se dezminte, desigur.
Conectîndu-mă dintr-o altă ţară, nu am putut să-mi accesez profilul imediat ci a trebuit să fac dovada că io sunt Ţiţi Fursec (pe atunci) şi ca Osama bin Laden nu mi-a hecărit contul (gura, că la vremea aia trăia). Drept urmare, trebuia să recunosc mutrele unor prieteni, în nişte fotografii ce mi se învîrteau random pe monitor (ştiţi voi, ca aia cu întrebarea secretă atunci cînd îţi uiti parola de e-mail). Nimic mai simplu, am zis io. Ce te faci însă cînd mai mult de jumătate din lista ta de prieteni... e plină de necunoscuţi? Evident că nu am putut să recunosc pe nimeni din nenorocitele alea de fotografii, pentru că habar nu av…

De trei ori cuvîntul horror

Astăzi am văzut primul film horror în care unul dintre personaje CHIAR a aprins becul în momentul în care a auzit sunete ciudate în casă. E vorba despre serialul American Horror Story. Fiind foarte şocată de întîmplare, am uitat cam instantaneu în al cîtelea episod era scena cu pricina, deci dacă vă macină curiozitatea, mă tem că va trebui să vă uitaţi la toate cele 12 cîte are prima serie. Glumesc, e în episodul 9. Sau era 8?

Spoiler alert: pentru cei care încă mai speră că vorbesc despre un film de comedie englezesc (deci cu titlul pus fix la mişto), trebuie să precizez. E un serial horror. Gen. .

Bai, ce frumoasa-i limba portugheza!

.