Din prea mult timp liber

Azi am descoperit un post TV despre care nici nu stiam ca-l am in grila de programe: Music Channel (sau asa ceva). La prima vedere, nimic neobisnuit. E un post atit de comercial incit depaseste limita suportabilului, dar cam atit. Insaaa... avea o chichita dom'le.

Mai sa-mi cada prombele (si am vreo citeva) in momentul in care am vazut ca melodiile (SI RECLAMELE) au subtitrare. Da, da, ca si filmele. In definitiv n-ar fi o idee chiar atit de iesita din comun. Cu ocazia asta mai invata si melomanii care stau prost la capitolul limbi straine, cite un cuvint, doua in engleza, franceza sau de ce nu, spaniola. Ce te faci insa in momentul in care vezi in josul ecranului versurile pieselor cintate de artistii mioritici, care o rup numai in engleza in ultima vreme?
Mie personal mi-a venit sa musc din telecomanda atunci cind am vazut ce idiotenii au pus compozitorii lui Peste pe hirtie. Drept urmare, am schimbat postul imediat dupa: "Zboara ca si cum o faci/ Ca si cum esti la inaltime/ …

Nu de multe ori vad (la finalul reclamelor pentru medicamente) avertismentul "doza zilnica recomandata este de un comprimat (178, 4.000 de comprimate) PE ZI".

Pai de ce si "pe zi daca" deja s-a mentionat ca doza este zilnica? Ori om fi atit de cretini incit fara sfirsitul ala de propozitie am fi luat o pastila la 7 zile?

Premieră pe 2012 (aş exagera şi-aş zice pe ultimii 5 ani, dar nu vreau să mă bată Dumnezeul Filmelor de Groază). Am văzut un horror care CHIAR m-a speriat de m-au luat toţi dracii (am avut şi martori). E vorba despre The Woman In Black. Am zis că poate eram obosită prima oară cînd mi-am binoclat cepele la monitor, deci l-am revăzut. Acelaşi lucru. Am înjurat şi-am scuipat în sîn mai mult de juma' film. Dacă v-au plăcut The Grudge şi The Ring, merită să aruncaţi un ochi, doi şi peste ăsta.



P.S: Trailerul e unul dintre puţinele care nu dezvăluie foarte multe despre poveste şi nici nu o umflă cu nesimţire. Filmul are vreo cîteva clişee dar pot fi trecute cu vederea. Nu e nimic anormal dacă din cînd în cînd v-aţi aştepta ca Arthur să scoată bagheta magică şi să facă vreo vrajă. Well done, Mister Potter.

Se pare ca am preferinte oribile atunci cind vine vorba de pantofi (scumpi, as adauga eu). E de-nteles avind in vedere ca abia anul trecut mi-am cumparat prima pereche de incaltaminte cu o talpa mai groasa de un centimetru. Chiar si asa, m-am alarmat dupa ce ieri am ales, fix in ordinea asta: o pereche de pantofi pentru pitipoance proaste, una pentru doamnele care fac trotuarul si una pentru tarancile cu bani dar lipsite de simt estetic.

Noroc ca frate-miu are gusturi la dintr-astea, altfel ar fi trebuit sa-mi cumpar si costum porno pentru a ma asorta din cap pina-n toc.

De ceva vreme, radiou-ul  nostru din bucătărie e blocat (cu japca) pe Europa FM. Nu-i bai, că-mi place postul, doar că observasem o chestie: duminică dimineaţă mă apucau nervii ori de cîte ori aveam aparatul deschis. Astăzi m-am şi prins de ce. Un anume doctor Liviu Harbuz, maestru şaolin veterinar, are emisiune şi cu ocazia asta răspunde la întrebările ascultătorilor (legate de animale, evident) după cum îl duce capul.După ce că vorbeşte exact cum se bîlbîie Băsescu atunci cînd e beat, te mai şi tratează de parcă eşti idiot/ idioată şi n-ai avut altceva mai bun de făcut decît să te apuci de sunat aiurea pe la posturile de radio.

Domnu' Liviu, dacă cineva te-ntrebă de ce căţelul lui are probleme de echilibrul, tu nu-i spui că e cam bătrîn şi că PROBABIL e o chestie normală (chiar dacă aşa stau lucrurile). Îl trimiţi la doctor. La unul adevărat, pentru că şaolinul de tine numa' veterinar nu-i.

Am reuşit să-i fac geloşi pe americani, asta după ce am întîlnit primul terorist din viaţa mea. Este vorba despre o duduie care a reuşit să îşi bîrfească socrii timp de două ore jumătate, fără pauze de respiraţie. Am încercat să sar din maşină dar blocase deja portierele. M-am prefăcut că ascult muzică dar mi-a smuls căştile din urechi. Am mimat chiar şi-un leşin dar a tras pe dreapta, m-a stropit cu oţet, după care şi-a reluat monologul (eu eram mai mult paralizată, deci n-am reuşit să articulez vreun cuvînt). Am plîns în momentul în care am ajuns la destinaţie şi am dat vina pe oţetul care chipurile, îmi intrase în ochi. Încă o experienţă dintr-asta şi mă vizitaţi la închisoare punct
.

Io: - Doamna, e a patra oara cind ma chemati pentru ecografia asta... as putea s-o fac azi?
Ea: - Da, da, doar ca suntem aglomerati!
Io: - Pai vreau sa o platesc, asa e bine?
Ea: - Nu, nu, noi suntem spital, nu lucram cu bani.

Cu trimiteri nu mergea, cu bani nici atit. Se pare ca lucrau doar cu injuraturi si ochi dati peste cap.
.

- Am venit cu asta mic la medic pentru ca nu aude bine si ramine in urma la scoala. La cuvintele scurte gen mama sau tata merge treaba dar nu poate desparti in silabe cuvintele mai lungi. De exemplu gheata. In loc sa zica ghe-a-ta el zice ghea-ta.
- ...?!


Sper ca macar doctorul a scuipat-o intre ochi.

Schimb de replici între mine şi taică-miu, imediat după citirea rezultatului unei analize: - E bună, ce vrei să mai fac acum? - Să te măriţi, să faci un copchil, să-l laşi la noi iar tu şi bărbac'tu să plecaţi în lume şi să vă vedeţi de-ale voastre!

Cred că a venit timpul pentru discuţia aia legată de înfierea unui copil... .

Urmînd logica celor de la Google, asta seară m-am transformat într-un robot. Şi asta pentru că mi-am luat-o în freză de la un cod vizual de verificare, bun prieten cu un comentariu lăsat pe nu ştiu ce blog. După ce n-am putut să o scot la capăt nici cu varianta audio, m-am resemnat cu ideea. Nu sunt decît o grămadă de fiare!
Aia e, nu mă plîng. Şi-aşa mă săturasem de mult să fiu umană. Tot ce sper e că nu m-am transformat în vreun robot de bucătărie... .

Că tot aud pe la radio o reclamă în care se vorbeşte despre un "cârcel dureros" şi antidotul pentru  acest nenorocit, se dă următoarea definiţie:
CÂRCÉL ~i m. 1) Contracție involuntară a mușchilor însoțită de o durere acută. 
Cine dă nas în nas cu vreun carcel nedureros, sau mai grav, care provoacă plăcere de-a dreptul, este rugat să sune de urgenţă la Poliţie. .

În urmă cu vreo doi ani taică-miu bocea în pumni că nu vreau să gătesc nici să mă baţi cu biciul. Fiind o persoană atentă la doleanţele celor din jur (a se citi: din prea multă plictiseală) am început ca de-o bucată de vreme să pierd vremea şi prin bucătărie. Acum, acelaşi tată se dă de ceasul morţii că stric ingredientele aiurea şi că oricum niciodată nu-mi iese ceva comestibil. Aşa o fi, de mică bănuiam că m-au infiat iar adevăraţii mei părinţi sunt extratereştri - altfel nu-mi explic cum pot mînca toate necomestibilităţile.
Noroc cu 8 Martie. Cum maică-mea munceşte în învăţămînt, azi s-a întors acasă cu cel puţin două remorci de flori şi floricele. Suficiente cît să-mi gătesc vreo treij'de feluri de mîncare şi să-mi rămînă şi de-o salată pe mîine dimineaţă.

Şi da, am gătit şi florile primite de la taică'miu. Asta pentru că tot se plînge că-i toc munca. .

Numărul reclamelor la suplimente alimentare a crescut atît de mult încît nu mai pot ţine pasul cu ele. Ca să înţelegeţi ce vreau să zic, trebuie să recunosc că acum vreo săptămînă m-am lăsat prostită de una dintre ele şi-am plecat la farmacie, chitită să-mi cumpăr nu ştiu ce pastile verzi pentru un păr mai sănătos. 
Cînd să ies din casă, ce să aud la radio? Pînă să apuc să cheltuiesc banii pe prostii, apăruse deja O ALTĂ reclamă pentru un căcat, pardon, supliment şi mai şmecher. Indecisă din fire, am stat şi m-am scărpinat puţin în vîrful capului după care mi-am dat seama ce-i de făcut. Dacă tot există cîte o pilulă  bună pentru fiecare afecţiune posibilă şi imposibilă, de ce să nu obţin suplimentul bun la toate? Aşa c-am luat vreo treizeci de feluri de pastile dintr-astea, le-am amestecat pînă am obţinut o pastă de consistenţă potrivită după care m-am apucat s-o modelez în pastiluţe în formă de inimioare cu picioare. 
Treaba pare că merge bine. Mă simt mai plină de energie ca niciodată…

Plictisiţi (dacă nu chiar enervaţi) de versurile idioate ale pieselor auzite la radio/ tv/ mai ştiu eu pe unde? Nimic mai simplu. Încercaţi să ascultaţi nişte muzică străină*. Aici mă refer la una lălăită într-o limbă complet necunoscută. Eu am început să o fac şi rezultatele sunt dintre cele mai bune. Avînd în vedere că nu înţeleg o iotă din ce cîntă soliştii, pot să-mi imaginez că versurile alea înseamnă absolut orice. Matematicianul poate să-şi închipuie că ascultă nu ştiu ce ecuaţii, profesorul nişte versuri de Eminescu, gagicile lista cu magazinele din mallu-uri care oferă reduceri et patati et patata. Partea şi mai bună e că la fiecare ascultare pot schimba povestea, deci e ca şi cum aş asculta o piesă nouă de fiecare dată.
*Pe bună dreptate, unele persoane ar putea specula că m-am apucat de ascultat muzică în chineză. Ei bine, nu.

.

Sacul fără fund există. El poate fi observat cel mai des sub forma genţilor purtate de personajele feminine din reclame. Astfel, în ele încap fără nici o problemă şampoane, detergenţi, odorizanţi de cameră/ budă, vopsele, căţei, pisici sau chiar ceşti de cafea pline, care nu se varsă. 

Cercetătorii încearcă acum să inventeze varinta sacului din care se poate scoate nelimitat, nu doar în care se pot îndesa chestii la infinit. Vorbim desigur despre portofelul fără fund.
.