Skip to main content

Cica iar m-apuc de scris. Buna asta!

La fel ca si cu lucrurile nou cumparate, observ ca am format un pattern cu blogul asta: il folosesc vreo doua zile si-apoi uit de el. La propriu.

Trasa la indigo, povestea de anul trecut s-a repetat si-n seara asta, cind, am stat vreo ora jumatate sa-mi recuperez parola si user name-ul. De anul trecut si pina acum Google a creat o pagina speciala pentru uitucii ca mine, pagina care-ti ofera hinturi despre ce adrese obscure de email ai fi putut folosi in trecut pentru logare.

Pierdute-s notiunea timpului si mintile mele-n general. Dupa o inspectie mai atenta mi-am dat seama ca, in afara de citeva liste de cumparaturi, nu am mai scris nimic din 2015. Deci, ati pierdut ceva intre timp? In afara de pagina aia speciala creata de Google si faptul ca nici anul in care suntem nu-l mai stiu... mai nimic.

Ori ne citim curind, ori mai scriu in 2019.

Comments

Popular posts from this blog

Contractele RDS/ RCS pot fi reziliate

Convinsi fiind ca mai bine ne sinucidem decit sa incercam sa reziliem un contract de Internet inainte de termen, ne gindeam serios sa facem pe teparii si sa incetam sa il mai platim, pur si simplu. Amintindu-ne totusi vorba aia de zice: "karma is a bitch", am zis sa incercam mai intii sa ne intelegem cu tantea de la ghiseul RDS, sa ii explicam:
- Vrem sa incheiem contractul pentru ca...
- Numele va rog...
- Cutare Cutarescu Cutarici.
- Mda. E incheiat pe un an de zile, nu se poate rezilia.
- Cum sa nu? Exista o clauza care spune ca se poate.
- Nu se poate, au trecut DECIT 5 luni (sa nu uitam, suntem in Oltenia). Ati semnat pentru 12.
- BINE. ATUNCI NU VOM MAI PLATI FACTURILE.
Tacere. Mirare. Tantea isi ridica in sfirsit ochii din montorul pe care il studia cu mare interes.
- Atunci va trebui sa achitati taxa de instalare, de conectare, de bla bla bla si bla bla bla.

Zis si facut. In 5 minute aveam depusa cererea de reziliere, care deodata era mai mult decit posibila. Fara insistente, …

Pe noi cine ne iartă?

Pe noi, "copiii" ăia care am îndrăznit să ne trăim vieţile altfel decît vor părinţii noştri. Pe noi, ăia care deşi i-am iertat pentru toate cele, am rămas cu cicatrici. Pe noi, ăia care n-o să simţim vreodată că suntem în rînd cu lumea, indiferent de cît de mult am încerca? 
Citim la Sfânta Revistă despre cum trebuie să ne iertăm părinţii. Să-i înţelegem, că ne-au crescut aşa cum au putut şi au ştiut mai bine. Că se putea mai rău. Că uite, alţii, n-au avut părinţi. Că lasă-i, că-s bătrîni şi că-şi primesc pedeapsa pe lumea ailaltă. Şi cîte şi mai cîte. 
Şi-aşa, iertaţi, te judecă ori de cîte ori le treci pragul şi dau dezamăgiţi ochii peste cap. Că iar ai schimbat jobul, că-ti educi copilul pe dos, că nu te-ai aşezat la casa ta, că uite-l pe cutare ce bine o duce, că uit-o pe cutareasca ce copii frumoşi are, că locuieşti prea departe şi i-ai lăsat singuri, că-i vezi prea rar, că vorbeşte lumea, că de ce ca tine şi nu ca ei? 
Şi-ai vrea să le spui vreo două. Ba nu vreo două, vre…

Credeam că şti să scrii

.